0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentSUA transferă militari și armament greu în Estul Europei

SUA transferă militari și armament greu în Estul Europei

Statele Unite vor transfera aproximativ 800 de militari, avioane de vânătoare F-35 şi elicoptere de atac Apache în estul Europei, în contextul conflictului dintre Rusia şi Ucraina, afirmă un oficial de la Washington citat de agenţia Reuters.

Aproximativ 800 de militari vor fi transferaţi în Lituania, Letonia şi Estonia, iar opt avioane de vânătoare F-35 vor fi distribuite în diverse zone de pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice. De asemenea, Statele Unite vor trimite 32 de elicoptere de atac Apache AH-64 în ţările baltice şi în Polonia.

„Acest personal militar suplimentar este repoziţionat pentru a le oferi garanţii aliaţilor din cadrul NATO, pentru a descuraja orice potenţială agresiune asupra statelor membre NATO şi pentru antrenamente cu forţele din ţările-gazdă”, a afirmat, sub protecţia anonimatului, un oficial din cadrul Pentagonului.

Preşedintele Joseph Biden a anunţat marţi seară trimiterea de echipamente militare suplimentare în ţările baltice. „Ca reacţie la recunoaşterea de către Rusia a faptului că nu retrage trupele din Belarus, am autorizat trimiterea de trupe suplimentare şi echipamente, care sunt deja în Europa, pentru a consolida apărarea ţărilor baltice. Acestea sunt mijloace pur defensive din partea noastră. Nu avem intenţia de a ne lupta cu Rusia. Dar vrem să transmitem un mesaj care să nu lase loc de interpretări greşite: Statele Unite şi aliaţii vor apăra fiecare centimetru de teritoriu NATO. Vom respecta angajamentele în cadrul NATO”, a afirmat Joseph Biden.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS