Două persoane, mamă și fiu, au murit în această dimineață într-un incendiu care le-a cuprins locuința din comuna Topana, Olt.
Echipaje din cadrul ISU Olt și ISU Argeș, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit în comuna Topana, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la o locuință.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul casei și la bunurile din două camere de locuit.
Din datele primite de la persoanele aflate la fața locului, două persoane se aflau în locuință în momentul producerii incendiului.
Pompierii au acționat, concomitent, pentru localizarea incendiului și asigurarea accesului către dormitorul în care se aflau cele două persoane.
Din păcate, femeia, în vârstă de 85 de ani și bărbatul, în vârstă de 63 de ani, au fost găsiți decedați, cu arsuri pe întreaga suprafață a corpului.
În urma incendiului au ars bunurile din două camere de locuit și acoperișul casei pe circa 70 de metri pătrați.
Măsuri de prevenire
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost coșul de fum deteriorat.
Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente tragice, reamintim principalele măsuri de prevenire a incendiilor provocate de coşurile de fum:
- verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
- coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
- coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).