Un tren de călători a lovit o basculantă, iar în urma impactului mașina a fost proiectată într-o casă din apropiere. Patru persoane au fost rănite în urma accidentului petrecut în județul Brăila.
Reprezentanții ISU Brăila anunță că un tren cu călători a lovit o autobasculantă în localitatea Baldovinești. În urma loviturii, mașina a fost proiectată într-o casă aflată în apropierea căii ferate.
Cel puțin patru persoane au fost rănite, toate fiind conștiente, spun autoritățile. La fața locului intervin echipaje medicale, ale pompierilor și ale Poliției.
Ulterior, IPJ Brăila a precizat că în accident au fost rănite 5 persoane
„În această dimineață, șoferul unui tir, de 59 de ani, din județul Galați, în timp ce se deplasa pe raza localității Baldovinești, la trecerea la nivel cu cale ferată, nu ar fi observat semnalele luminoase și acustice și a fost lovit de un tren InterRegio ce se deplasa pe sensul de mers Brăila-Galați. Atât șoferul tirului cât și mecanicul de locomotivă în vârstă de 42 de ani, din Brăila, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, au anunțat reprezentanții IPJ Brăila.
Traficul feroviar este blocat, iar cel rutier este dirijat de polițiști, potrivit Monitorul de Galați.