4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTrei medici stomatologi, dintre care doi cadre universitare, reținuți de DNA

Trei medici stomatologi, dintre care doi cadre universitare, reținuți de DNA

Trei medici stomatologi, dintre care doi fiind cadre universitare în Facultatea de Medicină şi Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de corupţie.

Procurorii anticorupţie de la Galaţi au dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând de ieri, a Dorinei Cerasella Şincar, medic stomatolog şi conferenţiar universitar în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, coordonator de program de rezidenţiat şi preşedinte al comisiei de examen, pentru trafic de influenţă, luare de mită şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În acelaşi dosar, anchetatorii au dispus şi reţinerea Ginei Păuniţa Grecu, medic stomatolog şi asistent universitar în cadrul aceleiaşi facultăţi, pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În același dosar este cercetată şi Antoanele Andreea Zalimov, medic stomatolog, acuzată de cumpărare de influenţă.

Mită la examenul de medic specialist

În perioada 10 septembrie -14 noiembrie 2021, Dorina Cerasella Şincar, în calităţile menţionate, ar fi pretins, în mod direct, câte 2.000 euro de la trei medici rezidenţi candidaţi la examenul de medic specialist în disciplina parodontologie, susţinând că, prin influenţa avută asupra celorlalte două membre ale comisiei de examen, le va determina să faciliteze promovarea, în mod fraudulos, a respectivului examen şi implicit obţinerea titlului de medic specialist parodontolog de către cei trei rezidenţi.

Între cei trei medici rezidenţi s-a aflat şi inculpata Antoanela Andreea Zalimov, de la care Dorina Cerasella Şincar ar fi primit suma de 2.000 euro pretinsă în legătură cu cele menţionate anterior.

Răspunsurile la examen

În plus, în zilele de 15-16 noiembrie 2021, preşedinta comisiei de examen, Dorina Cerasella Şincar, i-ar fi furnizat, în avans şi în mod direct, candidatei Antoanela Andreea Zalimov, subiectele la ambele probe (clinică şi practică) şi rezolvarea/realizarea lor, deşi acestea erau informaţii nedestinate publicităţii. Ulterior, la data de 16 noiembrie 2021, candidata Zalimov a susţinut şi promovat atât proba clinică (având de rezolvat chiar unul dintre cele două cazuri clinice ce îi fuseseră anterior furnizate), cât şi proba practică (având de rezolvat întocmai manopera medicală ce îi fusese anterior divulgată)”, menţionează DNA.

În acţiunile sale de pretindere, primire şi oferire de informaţii nedestinate publicităţii, anchetatorii spun că Dorina Cerasella Şincar ar fi fost sprijinită de Gina Păuniţa Grecu, secretara comisiei de examen.

„În legătură cu acelaşi examen, inculpata Dorina Cerasella Şincar ar fi acceptat promisiunea şi ulterior ar fi primit, prin intermediar, în perioada 2-4 decembrie 2021, produse alimentare, drept recompensă de la un candidat care promovase examenul respectiv”, afirmă procurorii.

Vineri, cele trei sunt prezentate Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS