2.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCuplu cercetat după ce a vrut să mituiască un poliţist de la Rutieră

Cuplu cercetat după ce a vrut să mituiască un poliţist de la Rutieră

Un bărbat şi soţia acestuia au fost puşi sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, după ce ar fi încercat să dea mită 1.000 de lei unui agent de poliţie din cadrul Brigăzii Rutiere a Capitalei, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DGA, transmis luni, AGERPRES, ofiţeri de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Structura Centrală, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au organizat şi realizat duminică prinderea în flagrant a unei persoane care a remis, cu titlu de mită, 1.000 de lei unui agent de poliţie din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti.

„În fapt, pentru a nu-i fi întocmit dosar de cercetare penală ca urmare a săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa unor substanţe psihoactive, persoana în cauză a cerut ajutorul soţiei pentru a-i aduce suma de bani pe care dorea să o ofere poliţistului, bani pe care aceasta i-a scos de la un bancomat”, arată sursa citată.

Poliţistul a sesizat situaţia la linia Call Center Anticorupţie a DGA – 0800.806.806, iar ulterior a formulat denunţ care a fost direcţionat imediat către echipa operativă în vederea declanşării procedurii de prindere în flagrant, menţionează DGA.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cele două persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită şi complicitate la dare de mită, iar prin ordonanţa din ziua de duminică s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS