Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din judeţul Dolj, este cercetat penal, după ce noaptea trecută, poliţiştii l-au depistat în timp ce transporta ţigarete fără timbru fiscal, potrivit IPJ Dolj.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice în cooperare cu poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova l-au depistat pe bărbat, pe strada Lămâiței din municipiul Craiova, la volanul unei mașini.
Au fost identificate 23 de cutii ce conţineau 230.000 de ţigarete
Cu ocazia controlului autoturismului au fost identificate 23 de cutii ce conţineau 230.000 de ţigarete, fără a avea aplicate marcaje fiscale, existând suspiciunea că provin din activităţi de contrabandă.
„Întreaga cantitate de ţigări, precum şi autoturismul folosit au fost indisponibilizate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul savârşirii infracţiunii de contrabandă, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie, prin unitatea de parchet competentă”, arată IPJ Dolj.