7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDelegat ucrainean, despre negocieri: Rusia a început să discute constructiv

Delegat ucrainean, despre negocieri: Rusia a început să discute constructiv

Negociatorul și consilierul prezidențial ucrainean Mykhailo Podolyak a declarat duminică că, în opinia sa, ar putea fi înregistrate progrese în discuțiile cu Rusia în următoarele zile, deoarece partea rusă a devenit mai constructivă.

„Nu vom ceda în principiu de pe nicio poziție. Rusia înțelege acum acest lucru. Rusia începe deja să discute în mod constructiv. Cred că vom obține unele rezultate literalmente în câteva zile”, a declarat el într-un videoclip postat online.

De cealaltă parte, tot duminică, un delegat rus la discuțiile cu Ucraina a spus că au fost făcute progrese semnificative și că este posibil ca delegațiile să ajungă în curând la o „poziție comună”, notează Hotnews.

Agenția de știri RIA l-a citat pe Leonid Slutsky, care, comparând stadiul actual al discuțiilor cu situația de la începutul acestora, a afirmat că au existat „progrese substanțiale”.

Declarațiile celor doi par încurajatoare, însă trebuie amintit că vin la doar o zi după ce Emmanuel Macron și Olaf Scholz au spus că, în timpul convorbirilor telefonice de sâmbătă, Vladimir Putin nu și-a arătat disponibilitatea de a pune capăt războiului .

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS