6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi bărbaţi şi o femeie, găsiţi decedaţi într-un imobil din comuna Bistreţ

Doi bărbaţi şi o femeie, găsiţi decedaţi într-un imobil din comuna Bistreţ

Poliţiştii doljeni fac cercetări pentru a stabili condiţiile în care au murit doi bărbaţi şi o femeie din comuna doljeană Bistreţ. Cei trei au fost găsiţi decedaţi în locuinţa lor, de către un vecin. Se pare că cele trei persoane, cu vârste între 61 şi 81 de ani, au decedat în urma intoxicării cu monoxid de carbon provenit de la o sobă.

Potrivit oamenilor legii, cele trei persoane au fost găsite decedate de vecinul lor.

„Astăzi, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Rast au fost sesizați, de către un bărbat de 60 de ani, din Bistreț, despte faptul că, i-a găsit pe vecinii săi decedați în locuința lor, din comuna Bistreț.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat trei persoane decedate, stabilind că este vorba de doi bărbați de 81 și 61 de ani și o femeie de 80 de ani, toți din Bistreț. La fața locului s-a deplasat şi un echipaj medical din cadrul SAJ Dolj, care, din păcate, a constatat decesul persoanelor în cauză”, au precizat poliţiştii doljeni.

Aceştia din urmă mai spun că a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă. A fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului celor trei persoane. Se pare că cei trei au murit în urma intoxicării cu monoxid de carbon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS