Un şofer inconştient putea provoca o tragedie de proporţii. Bărbatul s-a urcat băut la volan şi l-a luat cu el şi pe băiatul său de 15 ani. Pe drum, a pierdut controlul volanului şi a ajuns cu maşina într-un canal cu apă aflat între localităţile Corbu şi Năvodari, informează Observatornews.
Atât şoferul, cât şi fiul său au reuşit să iasă din maşină şi au plecat acasă. Bărbatul s-a gândit că astfel va scăpa de întrebările poliţiştilor şi de etilotest. S-a întors după câteva ore la locul accidentului, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Alarma a fost dată de un alt şofer, care a văzut maşina în canalul plin cu apă şi a sunat la 112.
„În jurul orei 13.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la faptul că, între localitățile Năvodari și Corbu, într-un canal, se află un autoturism“, a transmis Andreea Iliescu, purtător de cuvânt la IPJ Constanţa:.
Scafandrii au căutat degeaba pe fundul lacului
Când au sosit la faţa locului, salvatorii nu au gasit pe nimeni în vehicul, aşa că o echipă de scafandri a început să caute posibilele victime. După mai bine de două ore, la faţa locului a ajuns şi proprietarul maşinii. Le-a explicat poliţiştilor că i-a explodat un cauciuc şi n-a mai putut controla maşina.
Cel mai probabil, şoferul avea viteză şi într-o curbă a pierdut controlul volanului.
Potrivit declaraţiei unui martor, a rupt un gard, a rupt o ţeavă, a trecut printre stâlpii de electricitate şi a ajuns cu autoturismul în canal.
„La locul solicitării nu au existat victime şi nu a mai fost nevoie de intervenţia echipajelor deoarece am fost informaţi că, imediat după producerea evenimentului, ocupanţii autovehicului, un bărbat şi un copil, s-au autoevacuat, aflându-se în siguranţă“, a declarat Oana Manoilă, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea.
Când s-a întors la locul accidentului, poliţiştii l-au testat pe bărbat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Şoferul inconştient a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de 1.305 lei.