-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCetățeni afgani, ascunși printre covoare, au vrut să intre ilegal în România pe la Calafat

Cetățeni afgani, ascunși printre covoare, au vrut să intre ilegal în România pe la Calafat

Poliţiştii de frontieră doljeni au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, patru cetățeni afgani care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunși în compartimentul pentru marfă al unui autocamion. Aceștia au fost preluați de către autoritățile de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor.

Pe 25 martie, în jurul orei 23.05, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion, un cetățean turc, în vârstă de 56 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, covoare pe ruta Turcia – Germania.

În timpul verificării exterioare a mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat faptul că șnurul asigurator era secționat și lipit. Imediat s-a dispus efectuarea unor verificări amănunțite. Astfel, au fost descoperite în compartimentul marfă al autocamionului patru persoane de sex masculin.

Tinerii afgani aveau 18 și 19 ai

Din cercetări a reieșit că cetățenii, cu vârste cuprinse între 18 şi 19 de ani, sunt din Afganistan. Ei intenționau să ajungă în Germania. Aceștia au declarat că s-au urcat în autocamion când se aflau pe teritoriul Turciei, plătind fiecare suma de 3.000 euro unui conațional. Acesta din urmă i-a ajutat să se urce în autocamion, cu intenția de a ajunge în Germania.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză. Conform protocolului româno-bulgar, afganii, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare. Cercetările continuă, apoi se vor dispune măsurile legale ce se impun.

Citește și: ANAF va șterge datoriile a 10 companii din apărare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS