4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCraiovean bătut în parcarea blocului, de persoane necunoscute

Craiovean bătut în parcarea blocului, de persoane necunoscute

Poliţiştii doljeni au întocmit un dosar pentru lovire sau alte violenţeţ şi distrugere, în urma agresării unui craiovean de 39 de ani. Incidentul a avut loc noaptea trecută, în parcarea blocului în care locuieşte victima. Potrivit oamenilor legii, bărbatul agresat nu a depus plângere.

Reprezentanţii IPJ Dolj au precizat că incidentul a fost sesizat de soţia victimei.

„Noaptea trecută, poliţiştii Secției 3 Poliție Craiova au fost sesizaţi, prin apel 112, de o tânără de 29 ani, din Craiova, cu privire la faptul că soțul său, din aceeaşi localitate, ar fi fost agresat fizic în parcarea blocului în care locuieşte.

La fața locului s-au mai multe echipaje de poliţie din cadrul secţiei, Serviciului de Investigaţii Criminale şi Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova. A fost identificat un bărbat de 39 de ani, din localitate, care a declarat că ar fi fost agresat fizic de către două persoane, a căror identitate nu o cunoaşte. De asemenea, cei în cauză ar fi provocat distrugeri autoturismului proprietate al persoanei vătămate”, au precizat poliţiştii doljeni.

Dosar pentru lovire şi distrugere

La fața locului a fost solicitat şi un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă Dolj, însă bărbatul agresat a refuzat transportul la spital.

„Totodată, bărbatul nu dorește să formuleze sesizare scrisă cu privire la aspectele sesizate”, au mai explicat oamenii legii. Aceştia din urmă mai spun că a fost întocmit un dosar pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS