4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBucureşti: Incendiu într-un bloc din zona Doamna Ghica

Bucureşti: Incendiu într-un bloc din zona Doamna Ghica

UPDATE: La această oră, incendiul a fost lichidat. Au fost evacuate 11 persoane din bloc, dintre care patru au primit îngrijiri medicale. O persoană a fost transportată la spital

Pompierii bucureșteni au intervenit, vineri dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un bloc din zona Doamna Ghica.

Potrivit Inspectorarului local pentru Situații de Urgență, în zonă sunt mari degajări de fum.

Două persoane au fost evacuate din apartamente învecinate celui în care au izbucnit flăcările.

Reprezentanţii ISU au anunţat că este în desfăşurare o intervenţie pentru stingerea unui incendiu în zona Doamna Ghica.

Conform ISU, focul se manifestă într-un apartament de la etajul 7 al unui bloc de zece etaje, cu degajări de fum. Din cauza fumului dens care a pătruns si pe casa scării, două persoane au fost evacuate din apartamentele învecinate de către echipajele de intervenţie.

ISU acţionează cu detaşamentul special de Salvatori, cu şase autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o echipă de descarcerare şi cinci echipaje SMURD.

La acest moment traficul rutier este restricţionat pe Str. Dna Ghica, pe sensul dinspre Bd. Lacul Tei către Şos. Colentina, precum şi pe străzile adiacente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS