5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Douăzeci și șase de migranți depistați în două automarfare

(VIDEO) Douăzeci și șase de migranți depistați în două automarfare

-

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Vărșand au depistat douăzeci și șase de cetăţeni din Afganistan, Pakistan și Vietnam care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare, încărcate cu diverse bunuri.

În cursul acestei nopţi, în jurul orei 03:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor înmatriculat în România și semiremorcă înmatriculată în Austria. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, produse alimentare.

În urma controlului amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, douăzeci de cetățeni străini.

Aceştia au fost preluaţi și transportaţi la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Vietnam şi au intrat în ţara noastră în baza documentelor personale, valabile.

O situaţie similară a fost constatată şi la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, judeţul Arad, unde, polițiștii de frontieră arădeni au efectuat un control amănunțit asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetățean ucrainean. Conform documentelor prezentate, acesta transporta butelii gaz, pe ruta Turcia-Polonia.

Astfel, au fost descoperiţi ascunşi, printre mărfurile transportate, șase bărbaţi, cetăţeni din Afganistan și Pakistan, solicitanți de azil în România.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

O cisternă cu GPL a luat foc după ce...

Pe DN 72, în judeţul Dâmboviţa, două cisterne, între...

ȘTIRI GdS