-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaCutremur în Bosnia: Un mort și numeroase pagube materiale

Cutremur în Bosnia: Un mort și numeroase pagube materiale

O persoană a murit în cutremurul cu magnitudinea 5,7 înregistrat vineri seară la ora 21:07 GMT, în sudul Bosniei-Herţegovina, cu epicentrul situat la 15 kilometri de localitatea Stolac.

Este vorba de o femeie în vârstă de 27 de ani din Stolac, un oraş cu circa 15.000 de locuitori, situat la 30 de kilometri sud-est de Mostar. Victima a suferit răni grave când o rocă, desprinsă din muntele din apropiere, a căzut deasupra casei sale. Femeia a murit câteva ore mai târziu la spital, notează Agerpres.

Seismul, care a durat peste douăzeci de secunde, a fost resimţit până la Belgrad, Zagreb şi Skopje, la peste 400 de kilometri de epicentru. Cutremurul a fost urmat de zeci de replici minore, astfel încât mulţi locuitori din Stolac şi din alte oraşe învecinate au petrecut noaptea în autoturismele lor.

Seismul a provocat numeroase pagube materiale şi întreruperea curentului electric la Mostar, însă nu au fost raportate daune majore în zona podului, sau la clădirile istorice din centrul oraşului, care fac parte din patrimoniului mondial al UNESCO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS