-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentO femeie și-a bătut soțul cu coada măturii până l-a omorât

O femeie și-a bătut soțul cu coada măturii până l-a omorât

Crimă înfiorătoare la Borșa, în ziua de Paște. Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost găsit mort în casă, zăcând pe pardoseala din dormitor. Din primele informații, se pare că omul a fost omorât de propria soție, care l-ar fi lovit cu sălbăticie cu o coadă de mătură, informează Observatornews.

În ziua de Paști, la Borșa, județul Maramureș, a avut loc o crimă teribilă. 

În urma unui conflict spontan izbucnit între doi soţi, se pare că femeia a pus mâna pe o coadă de mătură şi a început să-și bată cu sălbăticie bărbatul. Tot ea a fost cea care l-a găsit căzut în dormitor, pe pardoseală.

Femeia și-a anunțat nepoata, care a sunat la 112.

Bărbatul a fost lovit cu coada de mătură pe tot corpul

Din păcate, echipajele de prim-ajutor ajunse la fața locului nu l-au mai putut ajuta pe bărbatul de 63 ani, fiind declarat decesul. 

Multiplele trumatisme suferite în urma bătăii – fractură de stern, traumatism toracic, coaste fracturate, leziuni la picioare, cap și brațe – i-au adus omului sfârșitul.

Trupul neînsuflețit a fost dus la morga spitalului din Borşa pentru necropsie, în timp ce femeia de 61 de ani se află la Spitalul din Sighetu Marmaţiei, pentru expertiza psihiatrică. Experții trebuie să stabilească dacă a avut sau nu discernământ la momentul faptei.

Dosar penal pentru omor

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru omor.

„Polițiștii din Borșa au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit decedat în locuința sa. Deplasați la fața locului, polițiștii au idetificat într-o cameră cadavrul unui bărbat de 63 ani. În urma examinării exterioare a cadavrului s-a constatat că acesta prezenta leziuni pe corp.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat și depus la morga spitalului din Borșa în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului. 

Din primele cercetări efectuate de către polițiști s-a constatat faptul că, pe fondul unui conflict spontan, victima ar fi fost agresată fizic de către soția acestuia, o femeie de 61 ani. 

Aceasta a fost internată la Spitalul Municipal Sighetul Marmației în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice. 

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor”, a transmis IPJ Maramureș.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS