-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Acasă Eveniment Contestaţii în dosarul privind înscenarea mai multor accidente rutiere

Contestaţii în dosarul privind înscenarea mai multor accidente rutiere

0
Contestaţii în dosarul privind înscenarea mai multor accidente rutiere

Curtea de Apel Craiova a înregistrat, după cinci luni de la pronunţarea Tribunalului Dolj, contestaţiile formulate de o parte din cei 36 de inculpaţi acuzaţi de înșelarea unor societăți de asigurări. Printre infracțiunile reținute de anchetatori se mai numără constituirea unui grup infracțional, falsul în înscrisuri și în declarații, dar și uzul de fals. Alți doi inculpați sunt acuzați că ar fi încercat să șantajeze o expertă ca să modifice raportul de expertiză.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, infracțiunile ar fi fost comise de inculpați în perioada 2010-2014. Gruparea infracțională ar fi fost constituită de trei inculpați.

”În perioada anilor 2010-2014, inculpații M.I., N.C.S. și M.D. au constituit un grup infracțional organizat specializat în comiterea infracțiunilor de înşelăciune prin inducerea în eroare a mai multor societăți de asigurări cu ocazia deschiderii și avizării unor dosare de daună pentru accidente rutiere, care în realitate nu s-au produs ori s-au produs în alte împrejurări decât cele descrise de către proprietarii sau utilizatorii autoturismelor, in scopul obținerii, în mod nejustificat, a unor sume de bani reprezentând despăgubiri”, au precizat anchetatorii.

Firmele de asigurări ar fi fost induse în eroare cu ocazia deschiderii dosarelor de daună.

Expertă șantajată pentru a modifica un raport de expertiză

Procurorii au mai susţinut că, în februarie 2020, unul dintre inculpați ar fi încercat să șantajeze persoana care realizase un raport de expertiză în acest dosar.

”Inculpata P.B.L. i-a pus la dispoziție inculpatului M.I., prin intermediul aplicației Whatsapp, pasaje din teza de doctorat a expertei L.G.D., pe care le-a considerat că ar fi fost plagiate, pe care acesta să le folosească în acțiunea de constrângere a expertei să îşi modifice concluziile raportului de expertiză în sens favorabil inculpaților şi contrar celor constatate în urma examinării materialului pus la dispoziție de către organul judiciar”, au mai precizat anchetatorii.

În zilele de 11 și 12 februarie 2020, experta a primit mesaje în care era amenințată că ”există un grup de persoane care se vor apăra chiar și prin măsuri extreme”, după cum au mai explicat procurorii.

Acuzaţi de înscenarea unor accidente rutiere

Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj la începutul lunii noiembrie 2020. Printre infracțiunile reținute de anchetatori se numără constituirea unui grup infracțional, înșelăciunea, falsul în înscrisuri și în declarații, dar și uzul de fals. Cei doi inculpați care au încercat să șantajeze experta din dosar sunt acuzați de instigare, respectiv complicitate la infracțiunea de șantaj.

Procedura de cameră preliminară a durat mai bine de un an. Pe 9 decembrie, anul trecut, Tribunalul Dolj a dispus începerea judecării celor 36 de inculpaţi. Hotărârea instanţei a fost contestată de o parte dintre inculpaţi. Acţiunile acestora au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Craiova pe 6 mai, după cinci luni de la hotărârea Tribunalului Dolj. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 13 mai.