Un cadavru învelit în saci menajeri a fost descoperit miercuri la marginea satului Corniţel din comuna bihoreană Borod, relatează ebihoreanul.ro
Victima ar putea fi o tânără din Mureș, care locuia în Cluj-Napoca. Ea a fost dată dispărută de familie, săptămâna trecută, fiind căutată de poliţiştii din Cluj. De altfel, la faţa locului sunt aşteptaţi procurorii şi poliţiştii din Cluj, relatează ebihoreanul.ro
„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu privire sesizarea plecării voluntare din Cluj-Napoca, a unei femei în vârstă de 30 de ani, din municipiul Târgu Mureș, în prezența unui bărbat de 43 de ani, din municipiul Arad, au continuat cercetările în cauză care au condus la stabilirea faptului că femeia s-ar putea afla în județul Bihor.
Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în apropierea localității Aleșd, județul Bihor, au identificat cadavrul unei persoane de sex feminin.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea identității cadavrului și pentru verificarea tuturor circumstanțelor în care a avut loc decesul persoanei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj“, se arată într-un comunicat transmis de Poliţia Cluj.
Tânăra era dată dispărută
Tânăra dată dispărută se numește Molnár Beáta. Ea a plecat din locuinţa ei din Cluj-Napoca la sfârşitul săptămânii trecute, împreună cu prietenul ei, Boné Ferenc, un bărbat de 43 de ani, înspre comuna Mărgău, localitatea Răchițele, județul Cluj, iar de atunci nu au mai dat semne de viaţă, conform G4Media.ro.
Ei doi au plecat cu un autoturism Dacia Logan cu numere de înmatriculare de Arad, proprietatea lui Boné Ferenc, iar pe drum, la un moment dat, tânăra a postat pe reţelele de socializare o fotografie din Răchiţele.
Deocamdată nu se știe ce s-a întâmplat cu însoțitorul victimei. Cert este că bărbatul este cunoscut cu antecedente violente.
Boné Ferenc a fost cadru didactic la Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca
Potrivit Cluj24.ro, Boné Ferenc a fost cadru didactic la Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca, iar locuinţa lui a fost percheziţionată luni de poliţişti.
Bărbatul a fost concediat după ce, pe 30 iunie 2020, şi-a agresat fosta prietenă în plină stradă.
De altfel, potrivit portalului instanțelor de judecată, pentru acest fapt, Boné a și fost condamnat la 1 an şi 3 luni de închisoare cu suspendare, dar și la tratament pentru eliminarea cauzelor ce provoacă violenţa.
Camerele de supraveghere au înregistrat, atunci, atacul extrem de violent al bărbatului, care şi-a lovit victima cu pumnii şi picioarele, iar apoi a dat-o de câteva ori şi cu capul de pavaj.
Boné a fost concediat
În urma bătăii, Boné a fost concediat, s-a ales cu dosar penal pentru loviri, a fost reţinut, iar pe numele lui s-a emis şi un ordin de restricţie.
Pe 3 martie anul trecut, el a fost condamnat la 1 an şi 3 luni de închisoare, pedeapsă suspendată sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani, plus 90 de zile de muncă în folosul comunităţii. Totodată, instanţa i-a impus bărbatului să frecventeze un program de reintegrare socială, dar şi unul de consiliere psihologică „în vederea identificării şi eliminării cauzelor care generează violenţa” în comportamentul său.
În prezent nu se cunosc informații despre locul în care s-ar afla Boné Ferenc (foto jos).