0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Trei cadre medicale au dat certificate false de vaccinare la aproximativ 8.000 de persoane

(VIDEO) Trei cadre medicale au dat certificate false de vaccinare la aproximativ 8.000 de persoane

-

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice și Serviciul de Combaterea Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, efectuează 5 percheziții domiciliare, în județele Timiș și Caraș-Severin, la 3 persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, zădărnicirea combaterii bolilor, fals informatic și fraudă informatică.

În perioada 2021 – 2022, membrii grupării infracționale, aflați în legătură cu diverși medici, ar fi intermediat obținerea, în mod ilegal, de certificate care atestă vaccinarea anti Covid-19, pentru mai multe persoane interesate, în schimbul unor sume de bani.

Pentru a obține un certificat de vaccinare valid, însă fără a i se fi administrat efectiv vaccinul, o persoană interesată ar fi plătit membrilor grupării sume cuprinse între 300 și 400 de euro, banii fiind încasați personal de către oamenii de legătură ai medicilor și predați acestora.

Pentru aceste servicii, nu mai era necesar ca presupusul pacient să se prezinte la una dintre clinicile de vaccinare, ci doar de a transmite datele personale membrilor rețelei. Ulterior, în decurs de aproximativ două săptămâni, clientul ar fi primit certificatul verde de vaccinare valid, emis pe numele său, având toate datele personale implementate în sistemul informatic al D.S.P.

Alte percheziții

Ca urmare a investigațiilor efectuate, au fost identificate aproximativ 8.000 de persoane din întreaga țară, care au beneficiat de serviciile membrilor grupării, persoane ce au obținut certificate de vaccinare care atestă administrarea unei doze de vaccin anti Covid-19 sau chiar schema completă.

Faza operațională a cazului a fost declanșată în cursul lunii martie 2022, fiind efectuate cinci percheziții domiciliare la locațiile utilizate de persoanele bănuite (persoanele de legătură cu cadrele medicale). Au fost puse în executare 10 mandate de aducere și a fost luată măsura controlului judiciar pentru 7 dintre acestea.

De asemenea, în urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe sisteme informatice (telefoane mobile, laptop-uri, memory stick-uri, memory carduri, HDD-uri etc) aparținând persoanelor implicate.

Continuând cercetările, au fost identificate 3 cadre medicale, care ar fi efectuat aceste activități de vaccinare, în fals.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS