6.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBărbat mort pe stradă, lângă spital. Paznicul nu ar fi alertat cadrele medicale

Bărbat mort pe stradă, lângă spital. Paznicul nu ar fi alertat cadrele medicale

Un bărbat de 86 de ani a decedat, vineri, după ce a căzut pe stradă, lângă Spitalul Municipal Ploieşti, fiind observat de către paznicul de la spital, care nu ar fi alertat cadrele medicale, apelul la 112 fiind făcut ulterior de o persoană care s-a aflat în zonă.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, George Duţă, a precizat că un echipaj cu medic a intervenit în Ploieşti, în zona Spitalului Municipal, unde un bărbat de 86 de ani se afla în stare de inconştienţă. Acesta a fost supus manevrelor de resuscitare, însă fără rezultat, conform Agerpres.

„La data de 27 mai, în jurul orei 11,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti au fost sesizaţi despre faptul că pe strada Ana Ipătescu din municipiu se află o persoană inconştientă. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 86 de ani, care a fost declarat decedat de către personalul medical sosit la faţa locului.

Din primele verificări efectuate de poliţişti, nu rezultă indicii de săvârşire a vreunei infracţiuni. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Bărbatul s-a prăbuşit lângă gardul spitalului

Viceprimarul Ploieştiului Magdalena Trofin a declarat că din discuţiile avute a rezultat faptul că angajatul firmei de pază cu care spitalul are contract ar fi observat că bărbatul s-a prăbuşit lângă gardul spitalului, însă nu a avut „o reacţie logică de a alerta autorităţile medicale”.

„Regret foarte mult incidentul şi transmit condoleanţe familiei îndoliate! Personalul spitalului a intervenit de îndată ce a fost alertat de o persoană aflată în zonă, dar, din păcate, bărbatul a fost declarat decedat”, a spus Trofin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS