0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFostul vicepreşedinte al CJ Suceava, trimis în judecată pentru luare de mită

Fostul vicepreşedinte al CJ Suceava, trimis în judecată pentru luare de mită


Silviu Creţu, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Suceava a fost trimis în judecată de procurorii DNA Cluj pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.

Potrivit DNA, Silviu-Cristinel Creţu este acuzat că, în cursul lunii decembrie 2020, în calitate de vicepreşedinte al CJ Suceava, ar fi primit de la administratorul unei societăţi comerciale suma de 40.000 euro pentru a interveni la persoane cu decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri pentru ca două contracte să fie derulate fără impedimente.

„În cursul lunii decembrie 2020, inculpatul Creţu Silviu-Cristinel, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, ar fi primit, de la administratorul unei societăţi comerciale, suma de 40.000 euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Judeţean Suceava cu atribuţii de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea a două acorduri contractuale încheiate de instituţie cu o asociere la care firma omului de afaceri este parte să decurgă fără impedimente. Aceste demersuri ar fi avut loc în contextul unor neînţelegeri între autoritatea judeţeană Suceava, beneficiara proiectului, şi asocierea din care face parte firma omului de afaceri, iar contractele de lucrări vizau reabilitarea unor loturi din cadrul Proiectului regiunea nord-est axă rutieră strategică 1: Iaşi-Suceava”, potrivit DNA.

Un alt contract, altă mită

Anchetatorii menţionează că, ulterior, în luna martie, Silviu Creţu ar fi cerut de la acelaşi om de afaceri o sumă de bani pentru derularea fără probleme a unui alt contract.

La data de 16 martie 2022, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, având atribuţii de coordonare a Direcţiei judeţene de Drumuri şi Poduri Suceava, i-ar fi pretins aceluiaşi om de afaceri o sumă de bani, neindividualizată, pentru desfăşurarea fără impedimente a unui acord cadru având ca obiect lucrări de reparaţii pe drumurile judeţene, pe timp de vară şi iarnă, acord încheiat de o asociere la care firma omului de afaceri era parte.

Ulterior, la data de 29 martie 2022, inculpatul ar fi precizat care este suma pretinsă, respectiv 40.000 euro, bani primiţi de inculpat la data de 4 aprilie 2022, când a fost prins în flagrant.

În vederea confiscării speciale, s-au dispus măsuri asiguratorii asupra unor bunuri imobile deţinute de inculpat.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS