0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentNouă medici, cercetaţi sub control judiciar în dosarul clinicii de înfrumuseţare Swiss Hospital

Nouă medici, cercetaţi sub control judiciar în dosarul clinicii de înfrumuseţare Swiss Hospital

Nouă medici sunt cercetaţi sub control judiciar în dosarul vizând activitatea clinicii de înfrumuseţare Swiss Hospital din Bucureşti, fiind suspectaţi de exercitarea fără drept a profesiei şi înşelăciune. Aceştia le-ar fi făcut proceduri medicale unor pacienţi, deşi nu aveau autorizările şi specializările necesare.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anunţat, luni, că în dosarul vizând activitatea unei clinici de înfrumuseţare procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, în 27 mai, luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de 9 inculpaţi, dintre care: cinci medici stomatologi, un medic rezident chirurgie plastică estetică şi microchirurgie reconstructivă, un medic rezident în specializarea dermatovenerologie şi un fizioterapeut, urmăriţi penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi şi înşelăciune, şi faţă de un medic rezident chirurgie plastică estetică şi microchirurgie reconstructivă, urmărit penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Inculpaţii ar fi exercitat fără drept profesia de medic specialist fără a deţine autorizările şi specializările necesare

„Din probatoriul administrat în cauză a reieşit că, în anii 2020 şi 2021, în cadrul SC Swiss Hospital SRL, o clinică de înfrumuseţare din Bucureşti, inculpaţii ar fi exercitat fără drept profesia de medic specialist fără a deţine autorizările şi specializările necesare prevăzute de lege, efectuând diverse proceduri medicale unor pacienţi (de exemplu, procedură de volumizare buze, rinocorecţie, umplere cearcăne şi augmentare bărbie cu acid hialuronic, terapii intravenoase cu ozon, proceduri de mezoterapie etc.), care ar fi fost induşi în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv a calităţii de medic specialist, cu scopul de a obţine un folos patrimonial injust reprezentat de sumele de bani achitate de către pacienţi către clinica menţionată”, au transmis reprezentanţii PICCJ, într-un comunicat de presă, conform stiripesurse.ro.

În cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi faţă de persoana juridică SC Swiss HospitalSRL, pentru complicitate la exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi în formă continuată (10 acte materiale) şi înşelăciune în formă continuată (31 acte materiale).

SC Swiss Hospital SRL ar fi pus la dispoziţie sala de intervenţie şi aparatura medicală proprie sau închiriată mai multor medici

„În fapt, din probele administrate a rezultat că persoana juridică SC Swiss Hospital SRL ar fi pus la dispoziţie sala de intervenţie şi aparatura medicală proprie sau închiriată mai multor medici, pentru a exercita fără drept profesia de medic specialist prin efectuarea de proceduri medicale unor pacienţi, cunoscând faptul că medicii nu deţineau autorizările şi specializările necesare prevăzute de lege pentru aceste proceduri, totodată inducând în eroare mai mulţi pacienţi cu scopul de a obţine un folos patrimonial injust reprezentat de sumele de bani achitate de către aceştia în schimbul procedurilor invazive sau non-invazive efectuate”, a mai arătat sursa citată.

În acest dosar, în iunie anul trecut au avut loc zeci de percheziţii în Bucureşti şi în 24 de judeţe, vizată fiind clinica de înfrumuseţare din Capitală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS