0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentArgeș: Elev înjunghiat de un coleg pe terenul de sport

Argeș: Elev înjunghiat de un coleg pe terenul de sport

Poliţiştii din Argeş efectuează cercetări în cazul unui elev de 13 ani, de la o şcoală din comuna Bascov, care l-a rănit pe un coleg cu cuţitul. Incidentul s-a produs în seara zilei precedente, pe terenul de sport al unităţii de învăţământ, potrivit nspectoratulio de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş,.

„În ziua de 6 iunie, în jurul orei 18.00, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov au fost sesizaţi direct, de către reprezentantul unei şcoli gimnaziale din localitatea Bascov, că, pe terenul de sport al şcolii, doi minori ar fi avut o stare conflictuală, în urma căreia unul dintre ei l-ar fi tăiat pe celălalt la picior. Minorul agresat, de 14 ani, a fost găsit în stare de conştienţă, cu o plagă la nivelul piciorului stâng, Minorul de 13 ani a fost imobilizat, până la sosirea poliţiştilor, de către agentul de pază al unităţii de învăţământ”, se arată în comunicat.

Elevul rănit a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital. Copilul care a comis agresiunea a fost condus, în prezenţa aparţinătorilor săi, la audieri. De asemenea, au fost sesizaţi reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

De asemenea, în urma informărilor emise de poliţişti, minorul de 13 ani a urmat un program de consiliere în cursul anului şcolar 2021-2022.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi luarea măsurilor legale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS