3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj(VIDEO) Craiovean reţinut pentru furt şi încălcarea ordinului de protecție

(VIDEO) Craiovean reţinut pentru furt şi încălcarea ordinului de protecție

-

Un bărbat de 51 de ani, din Craiova, a fost reţinut ieri pentru comiterea infracţiunilor de furt şi încălcarea ordinului de protecție.

Din cercetări poliţiştii au stabilit că pe 4 iunie, bărbatul, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Elena Teodorini din Craiova, ar fi blocat-o în trafic pe soţia sa, o femeie de 47 de ani, cu care acesta este în divorţ. Bărbatul i-a sustras femeii telefonul mobil pe care îl ţinea în mână.

De asemenea, în urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, pe numele bărbatului, la data de 27 decembrie 2021, Judecătoria Craiova a emis un ordin de protecţie, pentru o perioadă de 6 luni, prin care bărbatul avea obligaţia de a nu se apropia la mai puţin de 100 de metri de femeia în cauză.

Ieri, bărbatul faţă de care fusese emis un mandat de aducere a fost depistat de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova, pe strada Aleea 2 Bechetului, din localitate şi condus la sediul poliţiei pentru cercetări.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de poliţişti pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Dolj.

În cursul acestei zile, cel în cauză urmează să fie prezentat Parchetului de pe lânga Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Daniel Marian Păloiu, ales viceprimar al Craiovei

Daniel Marian Păloiu a fost ales viceprimar al Municipiului...

ȘTIRI GdS