Două persoane au suferit, aseară, arsuri, iar un autoturism a ars aproape în totalitate în localitatea Strehaia, județul Mehedinți.
Un echipaj de pompieri din cadrul Stației Strehaia a intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, aflat pe domeniul public, în orașul Strehaia.
Pompierii au intervenit imediat, ei fiind cei care au observat incendiul, ce se manifesta pe un teren viran, aflat în imediata vecinătate a subunității.
La sosirea salvatorilor, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, după ce acestea au încercat să stingă incendiul.
Victimele, un bărbat, de circa 22 de ani, și o femeie, de 28 de ani, au suferit arsuri și au primit îngrijiri medicale, la locul evenimentului, de la echipajele SMURD și SAJ, ulterior fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu-Severin.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric.