-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) 36 de migranţi au încercat să iasă din România ascunşi într-un TIR cu sicrie

(VIDEO) 36 de migranţi au încercat să iasă din România ascunşi într-un TIR cu sicrie

-

Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit 36 de migranţi care au vrut să iasă din ţară ascunşi printre sicrie transportate cu un TIR care se deplasa în Italia, condus de un român.

TIR-ul a fost verificat în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în baza unei analizei de risc, iar poliţiştii de frontieră au găsit în remorcă migranţii, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.

„Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din 19 cetăţeni din Bangladesh, şapte indieni, şapte pakistanezi şi trei marocani, cu vârste cuprinse între 20 şi 49 de ani şi intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

În urma cercetărilor s-a stabilit că persoanele în cauză au intrat legal în ţara noastră, în baza documentelor de călătorie valabile”, potrivit comunicatului.

Şoferul este cercetat pentru trafic de migranţi

Şoferul este cercetat pentru trafic de migranţi, în timp ce străinii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Alţi zece migranţi din Afganistan şi Pakistan au fost descoperiţi la Vărşand şi Borş I, ascunşi în două TIR-uri care ieşeau din ţară, conduse de un bulgar şi un grec, care transportau tuburi din plastic şi cabluri electrice pentru societăţi comerciale Germania, a mai informat Poliţia de Frontieră

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS