2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAnchetă după ce un bărbat sub escortă s-a tăiat cu cuțitul în sediul poliției

Anchetă după ce un bărbat sub escortă s-a tăiat cu cuțitul în sediul poliției

Conducerea Inspectoratului de Poliţie (IPJ) Botoşani a deschis o anchetă după ce un tânăr care era dus la audieri şi se afla sub escortă s-a înjunghiat în sediul IPJ, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Delia Nenişcu.

Potrivit acesteia, tânărul de 30 de ani era suspectat de săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie, însă, când era însoţit pentru audieri, a scos un briceag şi s-a tăiat în zona pieptului.

Tânărul şi-a creat leziuni în zona pieptului

„Tânărul de 30 de ani, din municipiul Botoşani, în timp ce se afla în sediul poliţiei, unde a fost condus în baza unui mandat de aducere, în momentul în care se efectuau procedurile specifice, a scos un cuţit, tip briceag, din buzunarul pantalonilor şi şi-a creat leziuni în zona pieptului.

A fost deposedat de cuţit şi imobilizat de către poliţişti, fiind solicitat un echipaj de ambulanţă care l-a transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În acest moment, tânărul se află în afara oricărui pericol, cadrele medicale concluzionând că rănile provocate sunt superficiale”, a afirmat Nenişcu, conform Digi24.

Conducerea IPJ vrea să afle acum dacă agenţii de poliţie care îl escortau pe tânăr au respectat procedurile prevăzute pentru astfel de situaţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS