0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentRO-ALERT:Atenție albine!

RO-ALERT:Atenție albine!

O autoutilitară încărcată cu 60 stupi de albine s-a răsturnat, sâmbătă, pe drumul european E85, în zona Hanului Ancuţei.

În urma accidentului, şoferul din judeţul Suceava a fost înţepat de albine, fiind transportat la spital.

„Stupii s-au deteriorat, iar albinele au rămas în zonă şi sunt agitate, prezentând pericol de agresiune. O persoană în vârstă de 68 de ani a fost transportată de echipajul SMURD la spital, în urma înţepăturilor de albine. De asemenea, forţele de intervenţie prezente la faţa locului au fost înţepate”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Pentru a semnala prezenţa albinelor în zonă, ISU Neamţ a transmis un mesaj RO-ALERT.

„A fost semnalată prezenţa unor albine în zona Hanul Ancuţei! Evitaţi zona, rămâneţi în locuinţe! Deplasarea cu autoturismele să se realizeze cu geamurile închise! Păstraţi distanţa faţă de insecte pentru a nu vă expune pericolului de înţepături de albine!”, se precizează în mesajul ISU Neamţ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS