2.9 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCrimă oribilă în Craiova: O femeie a fost găsită îngropată

Crimă oribilă în Craiova: O femeie a fost găsită îngropată

O femeie din Craiova a fost omorâtă de fostul soț, iar oribila crimă a fost descoperită abia după ce vineri, 1 iulie, fiul acesteia a dat-o dispărută.

Vineri, polițiștii doljeni au anunțat dispariția unei femei. Sesizarea a fost făcută de fiul femeii, la Secția nr.3 Poliție Craiova. Acesta a declarat că, în luna martie 2021, mama sa, Silvia Albișoru, din Municipiul Craiova, a plecat de la domiciliul său cu intenția de a ajunge în Italia. De la acea dată nu a mai putut lua legătura cu ea.

Polițiștii au început imediat cercetările, iar în urma verificărilor inițiale au rezultat indicii rezonabile privind săvârșirea infracțiunii de omor asupra unui membru de familie.

Crimă oribilă: femeia a fost îngropată

Astfel, cauza a fost preluată în anchetă proprie de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor asupra unui membru de familie.

„În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, la sfârșitul lunii aprilie 2021, în locuința comună din municipiul Craiova, femeia ar fi fost agresată de fostul soț, agresiuni ce au condus la decesul acesteia. Ulterior, trupul femeii  ar fi fost transportat în comuna Șimnicu de Sus, unde ar fi fost îngropat.

În noaptea de 01/02 iulie a.c., în comuna Șimnicu de Sus, s-a procedat la excavarea zonei, iar la o adâncime de 2 metri a fost găsit cadravrul unei persoane de sex feminin, în stare avansată de descompunere.

În urma probatoriului administrat, bărbatul de 55 de ani, din municipiul Craiova a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Dolj“, a precizat IPJ Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS