3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Vâlcea: Două intervenții pentru îndepărtarea urșilor

(VIDEO) Vâlcea: Două intervenții pentru îndepărtarea urșilor

-


Un urs și-a făcut apariția în această dimineață în comuna vâlceană Perișani, unde a ucis doi viței, aflați într-un grajd.

Ursul nu a fost văzut, dar semnele atacului erau proaspete, așa că localnicii au sunat la 112. La fața locului s-au deplasat 1 SMURD cu 3 subofițeri de la GI Brezoi, împreună cu un echipaj de jandarmi. A fost transmis un mesaj RO-Alert pentru localitatea Perișani.

Ursul a ucis doi viței aflați în grajd

Jandarmii s-au deplasat în punctul Roșia, satul Surdoiu din comuna Perișani, unde au observat că gardul electrificat care împrejmuia grajdul a fost distrus, iar cele sesizate de apelantă se confirmau.

Un alt atac al unui urs

Nu a fost singura sesizare de acest fel. Ieri, jandarmii vâlceni au fost solicitați prin Apel 112, să intervină pentru îndepărtarea unui animal sălbatic în comuna Titești, județul Vâlcea, unde apelanta a confirmat prezența unui urs, pe izlazul comunal.
În dimineața zilei, persoana a auzit câinii lătrând și în momentul în care s-a deplasat către locul respectiv, a văzut ursul care se îndrepta către pădure.
Din nefericire, ursul a provocat și de această dată pagube, un vițel a fost ucis.
În ambele cazuri, patrulele au rămas o perioadă mai lungă în zonă pentru a se asigura că pericolul a trecut și au fost anunțate autoritățile și agențiile cu atribuții în acest domeniu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Dacia Sandero triumfă pe piața europeană

Dacia Sandero triumfă pe piața europeană. Dacia Duster și...

ȘTIRI GdS