Doi bicicliști, ambii din orașul Balș, au fost răniți, astăzi, după ce au fost acroșați de un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, astăzi, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Gheorghe Vasilescu, din orașul Balș, județul Olt.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Balș.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Bobicești, județul Olt, ce se deplasa din direcția Oboga către Balș, și care, din cauze ce urmează a fi stabilite, a acrosat doi bicicliști, unul în vârstă de 39 de ani, iar celălalt în vârstă de 43 de ani, ambii din orașul Balș, județul Olt, ulterior, autoturismul intrând în coliziune cu un gard din plasă de sârmă.
În urma evenimentului, cei doi bicicliști au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Orășenesc Balș, iar ulterior au fost transferați la o unitate spitalicească din municipiul Craiova, județul Dolj.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Celor doi bicicliști le-au fost recoltate mostre biologice de sânge, la unitatea spitalicească.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.