Un doljean băut a fost, în această dimineață, cascador fără voie, după ce a ajuns cu autoturismul pe un gard al unei gospodării din Brădești.
Polițiștii din Filiaşi au fost sesizați cu privire la faptul că, în comuna Brădeşti, a avut loc un accident rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că, un autototurism condus de un bărbat de 32 de ani, din Craiova, pe DN 6, pe raza comunei Brădeşti, din direcţia Craiova către Filiaşi, ar fi acroşat un autoturism parcat, răsturându-se ulterior în afara părţii carosabile.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost transportat la spital conştient şi cooperant, pentru acordarea de îngrijiri medicale şi recoltarea de probe biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.