-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi români arestați preventiv pentru trafic de migranți

Doi români arestați preventiv pentru trafic de migranți

Poliţiştii de frontieră din Naidăș, Caraş-Severin, au depistat, în urma unei acţiuni integrate pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, opt cetăţeni din India care au trecut ilegal din Serbia şi urmau să fie transportați către vestul Europei de către doi cetățeni români.

În localitatea, pe DN57, a fost oprită o autoutilitară condusă de un cetăţean român, care era însoțit de un conațional. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, în interior au fost depistate opt persoane, cetățeni străini. Având în vedere faptul că nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Politiei de Frontieră Naidăș pentru cercetări.

În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că sunt cetățeni din India, bărbați, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care au declarat că au venit din Serbia cu intenția de a ajunge într-o ţară din spațiul Schengen.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetăţenii din India, respectiv de trafic de migranți pentru cei doi români.

Totodată pe numele cetățenilor români, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș-Severin a admis propunerea procurorului de caz, fiind dispusă cercetarea acestora în stare de arest preventiv pentru 30 zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS