Un tânăr de 23 de ani, din Drobeta Turnu Severin, și-a pierdut viața, ieri după amiază, după ce pe mașina lui au căzut lemnele aflate într-un camion care s-a răsturnat.
Accidentul a avut loc în afara localității Gura Văii, pe DN 6.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că un bărbat, de 53 de ani, din județul Mehedinți, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format din auto și remorcă, ambele încărcate cu material lemnos, în sensul de mers Orșova – Drobeta-Turnu Severin, a pierdut controlul ansamblului, s-a răsturnat pe partea carosabilă. Materialul lemnos a căzut pe partea carosabilă și pe un autoturism condus regulamentar din sens opus de un bărbat, de 23 de ani.
Din accident a rezultat decesul conducătorului de 23 de ani.
A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.