0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Cercetat după ce a condus băut și a provocat un accident, cu două fetițe în mașină

Dolj: Cercetat după ce a condus băut și a provocat un accident, cu două fetițe în mașină

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Carpen, este cercetat de poliţişti după ce a condus sub influența alcoolului și a provocat un accident. În urma evenimentului, au fost rănite două fetițe care se aflau în mașina acestuia.

Polițiștii din cadrul Biroul Rutier Craiova au fost sesizaţi sâmbătă cu privire la faptul că, în localitatea Carpen, a avut loc un accident rutier.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că un autoturism care circula pe raza comunei Carpen, ar fi derapat într-un șanț de colectare a apelor pluviale, iar ulterior ar fi lovit un stâlp din beton, după care conducătorul auto ar fi părăsit locul accidentului. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0, 92 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma accidentului, conducătorul auto și două minore de 6 și 11 ani, din Carpen, pasagere în autoturism, au necesitat acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportați la spital.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvarşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, iar cercetările sunt continuate urmand ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS