2.9 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPercheziţii ale poliţiştilor la reprezentanţii unui ONG, suspecţi de delapidare

Percheziţii ale poliţiştilor la reprezentanţii unui ONG, suspecţi de delapidare

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Neamţ au efectuat, miercuri, 5 percheziţii domiciliare la reprezentanţii unui ONG din Piatra-Neamţ, suspectaţi de comiterea infracţiunii de delapidare, potrivit Agerpres.

„Din cercetări a reieşit că, de la începutul anului 2020 şi până în prezent, reprezentanţii unei asociaţii non-profit ar fi colectat sume de bani de la diverse persoane fizice sau juridice, din judeţele Neamţ, Suceava, Vaslui, Iaşi şi Bacău, sume care ar fi fost folosite în interes propriu şi nu în scopul pentru care a fost înfiinţată asociaţia”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu.

Au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă

În urma percheziţiilor efectuate au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracţională a persoanelor vizate de anchetă şi aproximativ 15.000 lei, 3.700 euro, 120 de lire sterline şi 20 dolari.

Cinci persoane, cu vârste cuprinse între 34 şi 55 de ani, au fost conduse la sediul IPJ Neamţ, în vederea continuării cercetărilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS