0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBrașov: Pasaj căzut peste calea ferată, la Prejmer

Brașov: Pasaj căzut peste calea ferată, la Prejmer

Pasajul din zona Prejmer – o parte de pe DN 10 – a căzut peste calea ferată blocând circulația trenurilor spre Sfântul Gheorghe.

O grindă a pasajului de la Prejmer, de pe DN 10, a căzut, în această după-amiază. Bucata de beton a rupt instalația de electrificare a căii ferate, iar într-o primă etapă traficul feroviar spre Sfântul Gheorghe a fost blocat, scrie Brașov Metropolitan.

Trenurile pe relaţia Hărman – Prejmer au început apoi să fie tractate de locomotive Diesel. Echipele feroviare de intervenție ale SRCF Brașov fac reparațiile necesare pentru a putea fi restabilită circulația în condiții normale, a declarat purtătorul de cuvânt CFR, Oana Brânzan.

Pasajul se afla în lucrări de reabilitare, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov impunând deja de mai multe zile, restricții de tonaj.

Aceste restricții nu au fost însă respectate, în condițiile în care Poliția Rutieră nu a putut asigura un echipaj permanent în zonă. Din 16 septembrie, Compania de drumuri a anunţat că circulaţia se închide în totalitate pe pasajul de pe DN10.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS