Probleme pentru Fane Văncică, după ce acesta a fost filmat în timp ce lovea o femeie. Marți dimineață, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară care are legătură cu un dosar penal în care interlopul este cercetat.
„Un mandat de percheziție domiciliară și un mandat de aducere pe raza municipiului Bucuresti, într-un dosar penal înregistrat la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate și tulburarea ordinii și linistii publice comise de către Nita Cami zis Fane Vancica”, anunță autoritățile.
Percheziția are loc în București și există și un mandat de aducere emis pe numele lui Fane Văncică.
Interlopul este cercetat în urma apariției pe TikTok a unor imagini în care acesta lovea o femeie. Deși în cazul respectiv nu a fost depusă nicio plângere în termenul legal, oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și tulburarea ordinii și liniștii publice. Faptele nu necesită plângerea părții vătămate.