-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOlt: Trei persoane, dintre care 2 minori, rănite într-un accident în Curtișoara

Olt: Trei persoane, dintre care 2 minori, rănite într-un accident în Curtișoara

Trei persoane, dintre care 2 minori, au fost rănite, în această după amiază, într-un accident petrecut pe DJ 546, în Curtișoara.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autovehicule, respectiv, un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat, de 60 de ani, din Slatina și un autoturism, condus de o femeie, din comuna Curtișoara.

În urma evenimentului rutier, femeia și doi minori, pasageri in autoturismul condus de aceasta, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalulul Județean de Urgență Slatina.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar femeii îi vor fi recoltate mostre biologice de sânge la unitatea spitalicească.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS