0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDNA l-a inculpat pe fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu

DNA l-a inculpat pe fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA)– Serviciul teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de fostul ministru PSD al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, în prezent deputat, potrivit unui comunicat de presă al DNA.

Procurorii îl acuză pe Chesnoiu de săvârșirea infracțiunilor de: instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni); abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Acțiunea penală a fost dispusă faţă de mai mulţi funcţionari publici implicaţi

Acțiunea penală a fost dispusă și față de Sandu Aurel, fost șef serviciu în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Corobea Mihai Cosmin, fost funcționar public în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și față de o persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăți comerciale și candidat la unul dintre concursurile organizate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Toți sunt cercetați pentru folosire, în orice mod, direct, de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, informează DNA.

În ordonanța procurorilor se arată că există date și probe potrivit cărora, în perioada 9 februarie – 11 aprilie 2022, Chesnoiu Adrian Ionuț, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui lui Răducan Andrei-Cristian (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.

Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la candidații “agreați”

Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la candidații “agreați”, printre care Sandu Aurel, Corobea Mihai-Cosmin și persoana fizică amintită.

După primirea subiectelor și promovarea probei scrise, aceasta din urmă ar fi fost respinsă la proba interviului. La intervenția directă a ministrului, în cazul lui Sandu Aurel, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând, în perioada ocupării funcției, venituri salariale în valoare de 33.782 lei.

Celor 5 inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS