Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că pe DN 15B Târgu Neamț-Poiana Largului, în apropierea localității Stânca Pipirig, județul Neamț, a avut loc un accident rutier.
În accident au fost implicate două autovehicule. În urma impactului, unul dintre acestea a fost proiectat într-un stâlp de electricitate, ce a căzut pe partea carosabilă. Evenimentul s-a soldat cu rănirea unei persoane. Echipaju SMURD evaluează vitima la fața locului.
Traficul rutier a fost oprit în ambele direcții, mai bine de o oră. Polițiștii fac cercetări la fața locului pentru a stabili modul de producere a accidentului.