Un taximetrist a făcut infarct în timp ce aștepta la un semafor într-o intersecție din Capitală, marți seară, în timpul unei curse, informează StirileProTV.
Apropiații spun că bărbatului, în vârstă de 49 de ani, i s-a făcut rău în mașină, dar a apucat să își sune fiul şi să apeleze la 112, înainte să îşi piardă cunoştinţa.
Din păcate, echipajele de intervenție nu au mai putut face nimic ca să îl salveze pe om, care, susțin apropiaţii, nu avea probleme de sănătate.
Polițiștii au deschis o anchetă, iar trupul neînsuflețit a fost preluat de medicii legiști pentru investigații.