Un incendiu a izbucnit luni dimineața la o școală din Botoșani. Cei peste 600 de elevi au fost evacuați de profesori.
Potrivit ISU Botoșani, incendiul de la Școala Generală nr. 14 din Botoșani a fost anunțat prin apel la 112. Alarma a fost dată de o îngrijitoare care a simțit miros de fum. Imediat, cei peste 600 de elevi au fost evacuați de către cadrele didactice.
Patru echipaje din cadrul Detașamentului de de pompieri Botoșani, cu patru autospeciale de intervenție cu apă și spumă, precum și două ambulanțe SAJ, au intervenit. potrivit www.monitorulbt.ro.
Pompierii au stabilit că ardea o lampă de iluminat dint-un grup sanitar, cu degajări mari de fum. Incendiul a fost lichidat.
Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit, susțin reprezentanții ISU Botoșani.
A fost dispusă verificarea modului de exploatare a instalației electrice și a efectuării reviziilor tehnice periodice în cadrul școlii.