4.5 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFost polițist, hoț profesionist. Se întâmplă la Vaslui

Fost polițist, hoț profesionist. Se întâmplă la Vaslui

Un tânăr de 24 de ani, fost polițist, a fost arestat pentru 30 de zile, pentru că a alimentat mașina cu benzină și a plecat fără să plătească. Fostul om al legii are în spate un cazier impresionant.

După ce a dat lovitura, bărbatul a fost depistat de poliţişti şi arestat. Fostul poliţist riscă până la trei ani de închisoare, mai ales că mai are la activ o condamnare de 2 ani şi opt luni de închisoare cu suspendare. 

Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bârlad au reținut în noaptea de 21 spre 22 noiembrie, cinci bărbați cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, din județul Vaslui, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bârlădeni au stabilit faptul că, în data de 22 noiembrie, ora 1.20, persoanele bănuite au alimentat cu combustibil un autoturism înmatriculat în județul Vaslui și au plecat fără să plătească, prejudiciul creat fiind de peste 200 de lei”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.

Polițiștii bârlădeni i-au reținut pe cei cinci bărbați pentru 24 de ore. Aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile față de trei dintre persoanele suspectate de furt, iar pentru celelalte două persoane, printre care se numără și Iulian Mădălin Silitră, un fost polițist din Vaslui, s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

S-a folosit de experiența de polițist ca să se specializeze în furturi

Iulian Mădălin Silitră a intrat în Poliţie în anul 2016, când a fost declarat admis la concursul organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui. Şi-a dat demisia în 2020 şi s-a apucat de comis infracţiuni.

Fostul poliţist este considerat un hoţ profesionist pentru că nu a lăsat prea multe urme după furturile pe care le-a comis, dar şi pentru că în momentul în care a fost încolţit de oamenii legii, a reuşit să scape.

A început să comită spargeri în Iaşi în toamna anului trecut, în special în zona Gării. Fostul poliţist a spart farmacii şi săli de jocuri, de unde a plecat cu zeci de mii de lei. Este suspectat şi de spargerea unei farmacii Catena din Iaşi, pe 5 noiembrie 2021. De acolo, hoţii au sustras un seif greu de câteva kilograme, în care se aflau 18.000 de lei.

„La data de 5 noiembrie, în jurul orei 1,00, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracţie în incinta unei farmacii din Municipiul Iaşi, de unde ar fi sustras un seif cu bani. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale (SIC) efectuează cercetări în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.

Şi-a încercat norocul şi cu o bancă

După câteva zile a încercat să dea lovitura şi la o filială a Alpha Bank din Iaşi, dar nu a reuşit să dezactiveze sistemul de securitate.

„În noaptea de vineri spre sâmbătă a avut loc o tentativă de intrare prin efracţie la Agenţia Gării. A fost forţată uşa secundară, dar, ca urmare a măsurilor de securitate luate de bancă, nu s-a reuşit intrarea în interiorul agenţiei. Banca colaborează cu autorităţile oferind toate informaţiile pe care le are referitor la incident”, au transmis reprezentanţii Alpha Bank Iaşi.

Anchetatorii au stabilit că hoţul mergea la sigur. Alegea unităţi comerciale unde existau seifuri şi, probabil, bazându-se pe cunoştinţele pe care le-a adunat ca poliţist, a ştiut cum să se ferească luni întregi de colegii săi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS