2.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment33 de percheziţii în Gorj şi Vâlcea la mafia cărbunelui

33 de percheziţii în Gorj şi Vâlcea la mafia cărbunelui


Treizeci şi trei de percheziţii, dintre care 19 la sediul unor instituţii publice, au loc, luni, în judeţele Vâlcea şi Gorj, într-un dosar în care există suspiciuni de comitere a mai multor infracţiuni legate de activitatea de vânzare a cărbunelui. Acţiunea vizează şi un poliţist care administrează o firmă de comercializare a cărbunelui şi a materialului lemnos-

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că procurorii fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, delapidare, fals şi infracţiuni contra patrimoniului, în legătură cu activitatea de comercializare a cărbunelui, fapte săvârşite în perioada 2021-2022.

“Activităţile vizează şi un agent de poliţie care administrează în fapt o societate comercială al cărei obiect de activitate constă în comercializarea de cărbune şi material lemnos. În cursul zilei de astăzi, 28 noiembrie 2022, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează 33 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Vâlcea şi Gorj, din care 19 sunt la sediul unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, se arată în comunicat. La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea urmează a fi prezentate pentru audieri mai multe persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS