O alunecare de teren în capitala Camerunului, Yaounde, s-a soldat, duminică, cu cel puţin 14 decese, potrivit Le Monde.
O alunecare de teren care a avut loc în timpul unei ceremonii funerare în capitala Camerunului a făcut cel puțin 14 morți, a declarat guvernatorul regional. Alte zeci de persoane au fost date dispărute în timp ce echipajele de salvare au săpat printre dărâmături la lumina lanternelor. Guvernatorul regional al Centrului, Naseri Paul Bea, a declarat postului național camerunez CRTV că vor continua căutarea supraviețuitorilor.
„La fața locului, am numărat 10 cadavre, dar înainte de sosirea noastră, patru cadavre fuseseră deja luate”, a spus el. „Există și o duzină de cazuri grave dispersate în spitale”.
Guvernatorul a descris zona în care a avut loc alunecarea de teren din cartierul Damas din Yaounde ca fiind un „loc foarte periculos” și a încurajat oamenii să plece înainte ca autoritățile să vină să o curețe.