-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCluj: Un mort şi un rănit, după ce o autobasculantă s-a ciocnit frontal cu un autoturism

Cluj: Un mort şi un rănit, după ce o autobasculantă s-a ciocnit frontal cu un autoturism

O femeie de 59 de ani a murit, iar un bărbat a fost rănit într-un accident produs marți după-amiază pe un drum național din judeţul Cluj. O autobasculantă plină cu sare s-a ciocnit frontal cu un autoturism.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a informat că pe DN1 Cluj-Napoca – Oradea, în Izvoru Crișului, județul Cluj, s-a produs o coliziune frontală între o autobasculantă încărcată cu sare și un autoturism.

Potrivit primelor informații, două persoane au suferit leziuni grave.

Apoi, ISU Cluj a anunțat că o femeie de 59 de ani a rămas blocată în mașină.

„Femeia a fost extrasă din autoturismul puternic avariat. Din nefericire, prezenta leziuni incompatibile cu viața, iar medicul de la SAJ a declarat decesul acesteia”, potrivit ISU Cluj.
Bărbatul rănit primește îngrijiri.
Traficul rutier se desfășoară pe un sens, alternativ, fiind valori ridicate de trafic pe ambele sensuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS