Dan Stroe, fost director al Direcţiei de Investiţii Achiziţii Publice şi Servicii Interne din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru două fapte de trafic de influenţă.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Dan Stroe, la data faptelor director al Direcţiei de Investiţii Achiziţii Publice şi Servicii Interne din ANAF, pentru trafic de influenţă, în formă continuată şi instigare la spălarea banilor, în formă continuată, dar şi două persoane, administratori ai unor societăţi comerciale, pentru complicitate la trafic de influenţă, spălarea banilor, şi cumpărare de influenţă, comise în formă simplă şi continuată, conform Agerpres.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că Dan Stroe, în calitatea menţionată, ar fi pretins de la trei oameni de afaceri suma totală de 6.614.818 lei (2.712.616 lei, 2.644.300 lei şi 1.257.902 lei), reprezentând preţul influenţei pe care acesta ar fi exercitat-o asupra colegilor săi cu atribuţii în procedura de achiziţie, astfel încât societăţile celor trei persoane să câştige licitaţiile organizate de ANAF pentru cumpărarea de produse software.
„Banii respectivi (reprezentând 10% şi 20% din valoarea contractelor respective) ar fi fost remişi funcţionarului indirect, în perioada iulie 2011 – ianuarie 2012, prin transfer bancar, în contul unor societăţi indicate şi controlate de acesta din urmă, în baza unor contracte fictive de prestări servicii”, spun anchetatorii.
Dosarul, trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Anterior, arată DNA, în cursul anului 2016, într-o altă cauză penală, Dan Stroe a încheiat cu procurorii anticorupţie un acord de recunoaştere a vinovăţiei ce a fost admis de Tribunalul Bucureşti care l-a condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită