Un minor de 16 ani, din Craiova, a fost reţinut, pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.
Ieri, după amiază, poliţiştii Secţiei 3 Craiova au fost sesizaţi de un tânăr de 18 ani, din comuna Celaru, că, în timp ce se deplasa pe strada Ştiinţei, din localitate, a fost acostat de un tânăr necunoscut, care, sub ameninţarea unui cuţit, l-ar fi deposedat de suma de 100 de lei.
La nivelul Secţiei a fost format un colectiv de lucru, iar în baza activităţilor investigativ-operative desfăşurate, a fost identificat un minor de 16 ani, din municipiul Craiova, bănuit de comiterea faptei.
Acesta a fost condus la sediul Secţiei 3 Poliţie Craiova pentru cercetări, iar în urma probatoriului administrat, a fost dispusă reţinerea, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, acesta fiind întrodus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.
Minorul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.