Şase persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs în în oraşul Târgu Frumos, în care au fost implicate trei autoturisme, informează Agerpres.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, în accident au fost implicate nouă persoane, dintre care şase adulţi şi trei minori au fost asistaţi medical.
Victimele au suferit traumatisme minore şi au fost transportate la Camera de Primire a Urgenţelor din oraşul Târgu Frumos.
La locul evenimentului rutier au intervenit o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor calificat, iar de la SAJ Iaşi şi două ambulanţe.
Urmează ca echipele de poliţie sosite la faţa locului să stabilească, în urma cercetărilor, care sunt cauzele producerii accidentului.