3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOlt: Doi răniţi după coliziunea a trei autoturisme

Olt: Doi răniţi după coliziunea a trei autoturisme

Două persoane au fost rănite, în această dimineaţă, după coliziunea a trei autoturisme pe DN 65, din oraşul Balş, judeţul Olt.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, la intersecția Drumului Național 65 cu strada Cireșului, din orașul Balș, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Balș.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate trei autoturisme, respectiv un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 45 de ani, din comuna Găvănești, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 35 ani, din orașul Balș și un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din aceeași localitate.

În urma evenimentului rutier, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Orășenesc Balș.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS